joi, 29 ianuarie 2009

Cum sa-ti omori angajatii in sase pasi

Nu-si doreste nimeni de pe blogul asta sa bage sperietii in nimeni. Si nici sa-l arunce in nu-sh ce teorie conspiratista, la care multi cre' ca viseaza cu ochii deschisi la ora asta. Singurul lucru pe care ni-l dorim este sa informam ca atare despre cele intamplate:
Asadar, realitatea nr 1 e ca redactiile mai multor cotidiane centrale din Romania au primit ieri un comunicat de presa suspect, in care jurnalistii sunt anuntati / informati de o potentiala realitate nr 2, si anume ca niste baieti destepti si-au facut o firma care incalca drepturile omului pe un fundament pseudo-legal. E vorba de o firma care poate spiona oamenii la locurile lor de munca!



Pasii care garanteaza un succes rasunator in strategia
de a-ti termina psihic angajatii sunt urmatorii:
1. Le violezi corespondenta si-i si anunti ca faci lucrul asta;
2. Le faci evaluarea pe baza corespondentei violate;
3. Le comunici ca nu te intereseaza rezultatele lor, ci totalul minutelor de munca;
4. Le dai ca exemplu un coleg incompetent, dar pe care tu de fapt il apreciezi, care l-a dat in gat pe X-ulescu;
5. Le aplici sanctiuni financiare pentru ca i-ai prins ca se documentau pe site-uri straine in timpul programului;
6. Le arati dosarul rezultat in urma monitorizarii din ultimele 6 luni si renunta singuri.





Articolul integral il gasiti aici


Articolul a fost conceput dupa ce la redactie a fost primit urmatorul comunicat de presa (Nu am prelucrat nimic din textul comunicatului, ne-am rezumat doar de a insista asupra unor termeni - sa le zicem "cuvinte-cheie"):

COMUNICAT DE PRESA

Pentru difuzare imediata

Monitorizarea activităților pe Internet crește eficiența angajaților în timpul crizei economice
companiile pot creşte productivitatea angajaților în timpul crizei prin folosirea unei soluţii de filtrare a conţinutului web

[București, 28 ianuarie 2009] - RnD Software, companie care dezvoltă Livigent, o soluție software de control al conținutului web, anunță un mod inovator de a obține rezultate remarcabile în timpul crizei prin creșterea productivității angajaților.
Folosind o soluție de filtrare a conținutului pe Internet, companiile se asigură că angajații se concentrează pe sarcinile lor de serviciu și contribuie la dezvoltarea organizației.

De când au început să resimtă efectele crizei economice globale, companiile românești au redus costurile cu forța de muncă și au investit mai puțin în inovarea produselor și în dezvoltare. Autoritățile române estimează că peste 100.000 de angajați își vor pierde locurile de muncă până la sfârșitul lui 2009, ca urmare a crizei economice.

Criteriul principal al organizațiilor atunci când iau decizii de restructurare este productivitatea; capacitatea angajaților de a produce valoare adăugată va oferi cele mai importante avantaje competitive pentru companii în 2009. Pentru că productivitatea scade atunci când angajații au activități pe Internet care nu au legătură cu sarcinile de lucru, unul dintre cele mai bune moduri de a crește productivitatea este folosirea unor soluții de filtrare a conținutului web. Cu ajutorul acestora, companiile se asigură că angajații se concentrează asupra sarcinilor de serviciu și că produc celor mai bune rezultate de business.

Livigent oferă beneficii pentru companii, garantând că angajații vor avea acces numai la website-uri care au legătură cu activitățile de lucru. Datorită funcțiilor sale avansate de înregistrare și raportare, Livigent înregistrează toată activitatea desfășurată pe Internet într-o companie. Personalului administrativ primește apoi informațiile necesare legate de folosirea Internetului de către angajați.
Livigent monitorizează constant rețelele de Internet și produce rapoarte personalizate pentru fiecare utilizator individual. Astfel, conducerea companiilor știe mereu cât timp petrece fiecare angajat navigând pe Internet, sau ce website-uri vizitează acesta și când.
Înregistrarea datelor statistice legate de activitatea utilizatorilor și raportarea detaliată a acestora reprezintă instrumente foarte valoroase în procesul de evaluare a angajaților. Pe baza rapoartelor de monitorizare pe care le generează Livigent, managerii pot decide cum să distribuie eficient personalul în fiecare departament, sau cum să definească mai bine procesul de restructurare a companiei. De asemenea, pentru fiecare angajat sunt generate rapoarte detaliate de performanță, oferind astfel departamentului de HR unele instrumente necesare în procesul de evaluare personală.

Filtrele de conținut ale aplicatiei Livigent oferă un set extins de opțiuni de configurare, astfel că managerii de companii le pot adapta, ținând cont de criteriile de performanță ale angajaților și de politicile organizaționale. Mai mult, ei pot controla comportamentul și interacțiunile online ale utilizatorilor și felul cum este folosită lărgimea de bandă disponibilă.

În termeni de business, toate aceste beneficii înseamnă:
· scăderi de costuri datorită faptului că angajații se concentrează mai mult pe îndeplinirea cu succes a sarcinilor de lucru;
· control crescut asupra resurselor companiei;
· posibilitatea de a construi strategii viitoare pe baza datelor reale oferite de Livigent si a rapoartelor de monitorizare.
Livigent se diferențiază de alte soluții similare pentru că:
· filtrează conținutului în timp real;
· modifică imagini;
· are niveluri multiple de filtrare;
· și oferă suport multilingv.
Pentru mai multe detalii despre felul cum Livigent poate contribui la consolidarea și dezvoltarea mediului de afaceri în timpul crizei economice, vizitați http://www.livigent.com


Pentru mai multe informații contactați:pr@newad.ro
PR & Communication Unitnew AD Communication – Marketing and Management ConsultingTelefon: +4 -0753 088 269Fax: +4 -021 – 233 24 31

Despre RnD Software
Fondat în 2006, RnD Software este un furnizor de soluții inovatoare de securitate web. RnD Software le oferă clienților săi – companii, instituții guvernamentale sau de educație – soluții complete, inteligente și cu o mare valoare adăugată, care ajută la creșterea productivității și la fluidizarea proceselor interne, protejând în același timp organizațiile împotriva celor mai recente amenințări informaționale.





*Multumesc Diana

marți, 20 ianuarie 2009

...

Astept de mai bine de o saptamana o reactie din partea Ministerului roman de Externe vizavi de „mareata” expozitie de arta de la Bruxelles. Cum n-am vazut reactia pe nicaieri in presa, am dreptul sa ma gandesc ca MAE de la Bucuresti nu a avut nimic de comentat la adresa kitchului sub care este infatisata tara noastra in buricul Europei – o intrare intr-un parc de mana a doua, care poarta emblema unui fals Dracula, altul decat cel pe care l-am vazut personificat in cel mai prost film despre Vlad Dracul.




Sa intram putin in paine (pentru aceia care nu stiu despre ce e vb sau care au nevoie de o reimprospatare): La Bruxelles a fost inaugurata expozitia Entropa (Europa in viziune de artist), organizata de presedintia ceha a Uniunii Europene. Conform traditiei, fiecare stat care preia presedintia semestriala a UE trebuie sa prezinte, in sau in afara cladirii Consiliului UE (unde au loc summiturile europene si reuniunile ministrilor din statele membre), o opera de arta reprezentativa.





Germania este acoperita cu tronsoane de autostrazi scurte, dar eficiente.

Franta – harta ei este acoperita cu un banner urias pe care scrie, cu litere mari, GREVA.


Danemarca este reprezentata ca un joc LEGO.



Pe locul pe care geografic ar trebui sa se afle Olanda, artistul si-a imaginat un lac mai mare din care ies, pe alocuri, cateva minarete


Spania este acoperita peste tot cu ciment.




Bulgaria este acoperita cu toalete turcesti.

Polonia este reprezentata printr-o imitare a unei fotografii celebre care infatiseaza niste soldati care infig steagul american pe o colina dupa batalia de la Iwo Jima (al doilea razboi mondial) – NUMAI ca soldatii sunt inlocuiti de preoti in sutana care arboreaza drapelul multicolor al homosexualilor.

Italia este acoperita cu un teren de fotbal, pe care fiecare jucator tine o minge in dreptul organelor genitale, intr-o autostimulare erotica.

Romania - o intrare intr-un parc Dracula extrem de kitchios.


Se mai remarca urmatoarele:

Marea Britanie nu exista pe harta Europei.
Luxemburgul poarta un semn pe care scrie „De vanzare”.
Cehia a fost imaginata ca o tara intoxicata de propriul presedinte Vaclav Klaus, pe harta fiind puse citatele acestuia despre schimbarile climatice, care contrazic pozitia oficiala europeana.
Belgia este o cutie uriasa cu bomboane de ciocolata.
Suedia este o cutie de carton.
Slovacia – un caltabos prins bine cu sfoara.
Austria - este "dotata" cu patru tevi de esapamant sau patru furnale.
Estonia - dotata cu doua instrumente care in varf au o secera si, respectiv, un ciocan
Letonia - acoperita in intregime de munti inzapeziti
Lituania - niste soldati pisaciosi
Portugalia - acoperita cu fleici nefripte
----------------------------------------------------------------------------------------
CINE?
Presedintia ceha a cerut cate unui artist din fiecare stat membru sa reprezinte stereotipurile sau prejudecatile la adresa propriului popor. Just – trebuie sa scapam de stereotipuri. Ele sunt junghiurile din coastele noastre! „Opera” de mare angajament intitulata Entropa este semnata de 27 de artisti (unul din fiecare stat membru UE). Dar doar cateva nume sunt reale! Asta pentru ca artistul ceh David Cerny, care si-a luat angajamentul sa se ocupe de proiect (asta inseamna ca trebuia sa gaseasca si oameni din fiecare tara) si-a chemat prietenii in ajutor. Pentru ca nu a avut decat 2 prieteni, Cerny a inventat 24 de nume pentru a acoperi „necesarul” de semnaturi (una pentru fiecare tara). Nici vorba de participare europeana. „Stiam ca adevarul urma sa iasa la suprafata. Dar inainte de asta am vrut sa vedem ca Europa este in stare sa rada de ea insasi”, a declarat Cerny pentru Reuters.

CE?
O expozitie controversata, care a reusit sa starneasca deopotriva zambete si indignare. O expozitie care se adreseaza falsilor patrioti, oamenilor cu false scari de valoare, celor care evita dezbaterea in favoarea scandalului, primitivilor in gandire, vulgarilor in mentalitate, tinerilor, celor care nu diferentiaza intre insulta si lamurire..

CAT?
373.000 de euro – bani cheltuiti pentru tot acest mozaic
Sponsor - contribuabilii cehi
8 tone - greutatea totala a instalatiei
3 TIR-uri au transportat lucrarile la Bruxelles
16 metri patrati - suprafata totala a instalatiei

OPINIE
Lasand la o parte faptul ca in presa romaneasca au aparut informatii abia dupa doua-trei zile de la „rascoala” din presa vest-europeana, reactia autoritatilor nu a existat. Nu la fel s-a intamplat in cazurile altor tari: Bulgaria, de ex, a facut scandal imediat pentru felul in care a fost reprezentata. A facut scandal in presa, la Bruxelles, in mediile diplomatice etc.
Nu mi-am propus sa intru in divergente cu lumea artistica. Pana la urma toti avem dreptul la propria opinie. Plus ca artistul mi se adreseaza si mie, nu doar celor avizati. Ce nu inteleg este ce invatam pana la urma din instalatia asta Entropa?
Daca ma intrebati pe mine, eu cred ca baiatul asta, David Cerny, s-a nascut pe alt continent. Europa e traditionalista si conservatoare. Micile exceptii din Europa - cateva cercuri unde conservationismul e mascat de alte "valori" - nu pot rasturna carul mare. Am vazut-o repetat in ultimii ani in numeroase contexte. Daca vreti, le discutam. Va dau un singur exemplu, care are cat de cat legatura cu tema noastra de astazi: publicarea, in presa daneza, a unei caricaturi a profestului Mohamed.
Mie una mi-au placut cateva dintre lucrarile prezentate la Bruxelles, in cadrul expozitiei Entropa. M-a scarbit insa reprezentarea Romaniei. Despre care suntem hotarati sa nu facem nimic, pare-mi-se!

David Cerny (41 de ani) este considerat copilul teribil al Cehiei. Sculptor cu state vechi, David este un distins exponat al culture jamming-ului. El a socat pentru prima data publicul la inceputul anilot ’90 cand a instalat, in buricul capitalei cehe, un tanc... roz! Un monument destinat memoriei soldatilor. A fost arestat de huliganism si aruncat la zdup. Pe turnul TV din Praga, David a sculptat niste copilasi care par ca escaladeaza inalta constructie. A alergat un an dupa aprobari si inscrisuri de la autoritati sa poata realiza instalatia. Si a meritat! A incercat sa plimbe o sculptura peste tot. Nu prea i s-a dat voie – pentru ca sculptura in cauza il reprezenta pe Saddam Hussein... in formol! Un Saddam urat de marea majoritatea a tarilor europene. Lucrarea, intitulata, „Rechinul” nu avea initial conotatii politice. Ea a fost realizata ca o replica la o lucrare omonima semnata de Damien Hirst, un artist britanic, care se vinde la preturi impresionante, desi – spun unii – opera lui nu are nici o legatura cu estetica si nici macar cu bunul gust.



Lucrari semnate David Cerny:








-----------------------------------------------------------------------------------------
Astept in continuare acea reactie!

joi, 15 ianuarie 2009

marți, 13 ianuarie 2009

Ape tulburi

Continuam blogul cu un articol tot despre tampiti, de data asta ai nostri si mai ales reali. Este vorba de noul ministru al Turismului, ex-blonda de la Cotroceni Elena Udrea, care a zis ieri ca Bucurestiul ar putea deveni atractie balneara. Ii dorim sanatate si daca tot se inhameaza la lucruri aparent nobile, ii dorim sa renunte (prin daruire sau vanzare - lasam la atitudinea dumneai) la terenurile pe care le detine in nordul Bucurestiului... Ca sa n-o acuzam, dupa ce va iesi de la guvernare, de urmarire a propriilor interese asa-zis "balneare".

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Despre stiinta....

Credeti ca individul de mai jos este un distrus care si-a ales sa-i ia peste picior pe interlocutorii sai? Priviti mai intai:



"Jurnalistul" e un tip care a studiat istorie la Cambridge si are un nume deja foarte popular: Sacha Baron Cohen. Emisiunea de mai sus face parte din showul de televiziune Da Ali G Show.
Da Ali G Show este emisiunea pe care Sacha Baron Cohen a realizat-o cu succes, incepand din 1999, in Marea Britanie. Este vorba despre un program improvizat, in care actorul joaca rolul unui jurnalist si face, in aceasta calitate, interviuri neobisnuite cu persoane care cred ca e vorba de un interviu adevarat. Si nu s-a sfiit sa abordeze vedete din cele mai diverse domenii: miliardarul Donald Trump, milionarul egiptean Mohamed Al-Fayed, comentatoul politic Pat Buchanan, scriitorul Gore Vidal, lingvistul Noam Chomsky, fotbalistul David Beckham sau fostul secretar general al ONU, Boutros Boutros-Ghali. Ali G a fost si personaj intr-un film realizat in 2002, Ali G Indahouse.



Sacha Baron Cohen (38 de ani) nu a devenit celebru prin Borat, ci prin personajul Ali G. In 1998 si-a facut debutul in cadrul emisiunii "The 11 O'Clock Show", unde a jucat rolul unui jamaican londonez plin de ifose care facea comentarii grosolane la adresa vedetelor si politicienilor.

In 1999 a aparut pe piata cu propria emisiune proprie, Da Ali G Show.

Pe scara evolutiei sale, Sacha Baron Cohen s-a gandit ca ar fi bine sa ajunga si pe ecranele din Statele Unite. A aparut cu un show pe HBO.


In 2005, Sacha s-a logodit cu actrita de origine australiana Isla Fisher si s-a gandit ca nu ar fi rau sa intre si in lumea filmului, scotand pe piata pelicula "Borat: Cultural Learnings from America for Make Benift Glorious Nation of Kazakhstan" filmata atat in Romania cat, si in Statele Unite.

joi, 8 ianuarie 2009

Coada de maimuta, 2.000 de ani

PRIMA folosire a simbolului @ dateaza de mai bine de doua milenii!


In anul 1088 @ desemna, in teritoriile controlate de spanioli si portughezi, o unitate de masura pentru capacitate sau pentru greutate. Se numea „arroba” (termen provenit din arabescul „al reba’a”, care inseamna „sfert”). Termenul este folosit mai rar astazi cand se negociaza, in unele foste sau actuale colonii spaniole, comertul cu tauri de lupta.

*** In timpul lucrarilor de restaurare a unei colectii de fotografii de la Institutul Treccani, Giorgio Stabile, profesor la Universitatea La Sapienza din Roma, a descoperit intr-o publicatie a lui Federigo Melis („Documenti per la storiaeconomica dei secoli XIII-XVI” – Florenta): (1) fotografia unui document original care infatisa pentru prima data un fel de a cu bucla in scrisorile negustorilor venetieni din secolul al XVI-lea si (2) transcrierea in italiana moderna a unei scrisori din Sevilia (trimisa de negustorul toscan Francesco Lapi in 24 mai 1536 lui Filippo Strozzi, la Roma) in care aparea acest a stilizat dupa moda florentina, ca unitate de masura curenta in epoca (simboliznd o amfora). De asemenea, Giorgio Stabile a gasit un dictionar latin-spaniol al lui Antonio Nebrjia (Salamanca, 1492) in care amfora este tradus prin arroba (unitatea de masura pentru greutate). O alta cercetatoare, Elena Cecchi, precizeaza insa in notele pecare le-a stabilit intr-o lucrare de paleografie comerciala ca abrevierea comerciala cea mai curenta din secolele XIII-XVI era un simbol special „a (consvolazzo in senso antiorario) = amfora”, adica un „a” prevazut cu un ornament trasat in sensul contrar al acelor de ceasornic.

PRIMA aparitie grafica a unui simbol foarte asemanator cu @ a fost in manualele tehnice. Simbolul purta numele (in tipografie) de arobas. Istoricii spun insa ca acest caracter provine din asa-zisa ligatura caligrafica (fuziunea dintre doua caractere consecutive intr-un singur semn). Din aceasta perspectiva, lingvistul american Berthold Louis Ulman spunea ca prima data cand a fost folosit simbolul a fost in secolul al VI-lea de catre calugarii copisti - in incercarea de a prescurta cuvantul latin „ad” (in trad. „spre”, „la”).
O alta teorie a provenientei lui @ dateaza din secolul al XIX-lea, cand comerciantii si
bancherii americani obisnuiau sa foloseasca simbolul pentru a nota pretul unitar al marfurilor (care desemna notiunea de „aproximativ”, in engl. „around” sau „approached”. De ex: „2 books @ $10” se citea: „two books at 10 dollars” / „doua livre cu zece dolari bucata)
Simbolul apare si in corespondenta diplomatica a secolului al XVIII-lea – cu sensul aproximativ de „in intentia (cuiva)... ” (prin „filiera” latina, provenit de la cuvantul „ad”).
„Imaginea simbolului @ in constiinta omului modern s-a consolidat in momentul in care respectivul semn a fost inserat pe claviaturile (QWERTY) primelor masini de scris (marca Underwood), incepand din 1885. Se spune ca @ si-a facut aparitia pentru a se raspunde unor nevoi ale contabililor si ale comerciantilor (primii utilizatori ai masinii de scris). Simbolul inlocuia prepozitia englezeasca at pentru singurul motiv ca atingerea unei singure taste in loc de doua echivala cu un castig de timp, dar si cu o „atribuirea” unei nuante mai elegante a textului. In ciuda folosirii sale destul de limitate, primul cod ASCII (American Standard Code for Information Interchange) a decis in 1963 sa pastreze simbolul din claviatura masinilor de scris.

Anul 1971 reprezinta momentul in care informaticianul american Ray Tomlinson inventeaza adresa electronica. La numai 30 de ani, inginerul, care lucra pentru BBN (Bolt Beranek & Newman, la Boston), o societate mandatata de Pentagon pentru a crea ARPA sau ArpaNet, reteaua precursoare a Internetului (sub patronajul Universităţii din Cambridge, Massachusetts), concepuse un program de mesagerie electronica. Denumit SNDMSG (de la „send message”), programul lui Tomlinson permitea „expeditorilor” sa creeze un text si sa il expedieze apoi intr-o „casuta” anume a computerului (dar obligatoriu a aceluiasi computer). Textul se inscria in modautomat sub forma unui fisier pe care numai „destinatarul” sau il putea citi sau sterge. Concret, informaticianul a modificat un program FTP intrebuintat pentru transferul fisierelor intre site-urile de la ArpaNet astfel incat acesta sa poata fi capabil sa transporte mesaje si sa le insereze in acelasi timp in „casutele postale” ale altor computere. Tomlinson si-a trimis primul mesaj electronic de pe un calculator pe un altul (expeditorul si destinatarul fiind o singura adresa), folosindu-se de simbolul @. Mesajul continea literele qwertyuiop (randul de sus al tastaturii). Alegerea simbolului @ pentru a scrie adresa destinatarului a starnit una dintre primele controverse online pentru ca semnul nu putea fi folosit cu aceasta valoare in toate sistemele de exploatare utilizate pe computerele de la ArpaNet; in alte sisteme, simbolul declansa comanda de suprimare a randului curent, ceea ce anula din start posibilitatea de a intra intr-o adresa electronica.


Consacrarea glifei @ a survenit insa dupa ce a fost creat Web-ul (in 1989) si mai ales dupa ce Congresul SUA a adoptat hotararea de a pune Internetul la dispozitia activitatilor comerciale (in 1992).


Curiozitati:
- @ seamana cu unele caractere incercuite intalnite in vechile scrieri orientale – cel mai des intalnite fiind cifrele 1, 5, 6.



- @ in oglinda seamana lu cifra 6 in unele culturi asiatice (Bengal, Laos etc).



- @ seamana, in matematica srilankeza, cu cifra 6.
- @ seamana foarte mult cu grafia unui cuvant care desemneaza expresia „in patru” – tî-sì („sì” = patru, grafia lui „s” seamana intrucatva cu simbolul grafic @) in limba thailandeza.



- @ la francezi, mai exact in regiunea Mayenne, este o abreviere pentru „aune” (unitate de masura echivaland cu aproximativ 1,20 m). Termenul se referea la comertul cu panzeturi in secolul al XVIII-lea.




Thx to Constantin-Ioan Mladin (Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba-Iulia)
Many thx to The Sunday Times Magazine